Despre credinte p2

Cred…

• ca cel mai simplu mod de a-i face pe oameni sa nu fie atenti la cat de rau si-o iau e sa faci un plan care sa para atat de absurd incat sa primesti pentru el doar un: „Du-te mah si vezi-ti de treaba. Asa ceva nu are cum!”
• ca cel mai greu lucru de inlocuit in noi este fix credinta, setul de valori. Din pacate valorile noastre sunt atat de subtil atasate de noi incat nu ajungem la ele goale decat dupa lungi procese ghidate si intentionale. Si chiar si atunci, cand suntem fata in fata cu ele goale, nu ne prea vine sa credem ca alea ne sunt credinte, valori. Iar astea sunt multe.
• ca o alta greseala mare a lumii asteia e ca ne luam repere bune pe nise si le expandam global, chiar daca global acele repere nu au nici o valoare. Pe asta simt ca trebuie sa o explic. Daca esti un folbalist (sic) sau orice alt fel de sportiv de performanta si te admir ca jucator de fotbal pentru ca esti un reper pe nisa ta, e o prostie sa te am ca reper in ceea ce priveste politica, arta, si orice altceva, asa direct, fara sa trec prin filtrul meu daca e ok ce vorbesti pe subiectul ala sau nu.
• ca e perfect normal sa fiu nationalist. Si e perfect sa fiu nationalist. Si e perfect prost sa am senzatia ca fiind nationalist inseamna automat ca desconsider orice alta natie/tara/teritoriu etc… Sunt nationalist pentru ca cred la fel de tare ca oricare alt nationalist normal la cap din lumea asta, ca imi sunt suficient tarii mele si ea mie. Ca sa fim bine amandoi. Eu pentru ea, ea pentru mine. Expandeaza asta la lumea intreaga si vezi ce iese.
• ca viitorul lumii asteia se mai poate scrie numai daca ne intoarcem la radacini, la trib. Doi, separati de altii, nu sunt suficienti sa creasca un copil perfect integrat in lume. Nu au fost niciodata. Cu atat mai putin acum.

pe mai tarziu…

Despre credinte

De fiecare data cand mai am cate o epifanie despre ce traiesc si despre ce traim imi vine sa scriu si ma leg din nou si din nou de un cadru. Ma leg de un anumit program, ma leg de un anumit mod, ma leg de un anumit format si cumva niciodata nu imi ies toate legate in asa fel incat sa scriu cel mai bun text din lume pe baza epifaniei momentului. Si din cauza asta, cele mai bune texte pe care le-as fi putut scrie vreodata au ramas nescrise. Cel putin pana azi.

Azi e o fi altfel. Altfel pentru ca azi chiar scriu. Si ce mai e diferit azi e ca textul asta o sa-l las neterminat si nu o sa am pretentia de la el ca e perfect. Perfect scris, perfect inteligibil, avand perfect sens. Dar cred ca e bine sa fie asa.

Nu vreau sa fie un text usor, desi ar fi fain sa fie usor ca sa fie usor de integrat. Nu mai cred in usor, de mult deja. Dar ar fi bine sa fie simplu. Ideal si scurt. Imi iese? Cu siguranta nu. O sa pierd cititor pe drum? Cu siguranta. Imi pasa? Nu. E inca un text pentru mine. Si, ca toate celelalte randuri pe care le-am pus vreodata in eter o sa mi-l asum si peste 10 si 100 de ani. E doar o poza a momentului astuia.

Am zis de multa vreme ca voi scrie o carte. Si sunt convins ca intr-o zi voi face asta. Pentru moment, o schitez doar.

Cred. De la asta plec. Un verb: a crede. Eu Cred…

• ca fiecare dintre noi traim ceea ce traim pe baza unui set de credinte pe care le-am mostenit, pe care le-am deprins, pe care ni le-am insusit in viata asta
• ca ne-am nascut intr-un anumit context (o anumita data, o anumita familie, oras, tara, etc) pentru ca acel context, reprezinta cele mai bune setari initiale pentru a ne da sansa sa traim ceea ce ne-am propus sa traim in existenta asta.
• ca nivelul de constienta de care suntem capabili este egal pentru toti, ceea ce ne diferentiaza fiind viteza cu care reusim la un moment dat sa asimilam si sa integram atat informatii cat si sentimente interioare.
• ca cel mai valoros lucru pe care l-am invatat deja este acela ca nu sunt fix si ca am in fiecare moment la dispozitie puterea de a alege diferit. Pe oricare plan, in oricare parte din viata mea.
• ca durerea e cel mai bun invatator si cel mai nenorocit agent de schimbare. Fie ca vreau sa accept asta sau nu, pentru mine a fost de fiecare data. Chiar si atunci cand am refuzat total sa-i dau credit, in discutiile mele intime cu mine, desi am urat-o cu patima, i-am multumit pentru fair-play.
• ca moralitatea nu insemna sa nu injuri sau sa te plimbi in curu gol. Ci sa injuri si sa te plimbi in curu gol doar atunci si acolo unde toata lumea implicata e in regula cu asta.
• ca cel mai dificil moment din istorie sa fii mama tocmai se intampla
• ca google face de ceva vreme fix ceea ce a facut religia la un moment dat: ne-a scolit o vreme si apoi ne-a ascuns adevarul.
• ca cel mai simplu mod de a face pe cineva sa te urmeze este sa-i dai o lista identica dpdv numar de plusuri si minusuri si sa-i spui apoi ca poate sa aleaga.
• ca istoria pe care am invatat-o la scoala nu e altceva decat ce i-a convenit partidului ca trebuie mentionat ca sa sustina actiunile prezentului
• ca libertatea nu inseamna sa nu fii la puscarie, ci sa poti alege in fiecare moment ce vrei sa traiesti.
• ca poti face in orice moment ORICE. Dar ca exista consecinte. Iar asta cred ca se intelege cel mai putin. Cred foarte tare ca Dumnezo, in legile pe care le-a lasat cand a construit lumea asta a zis asta: Fa orice vrei si fii sigur ca pentru orice faci exista consecinte. O sa ma intorc aici la un moment dat ca e mult de povestit.
• ca nimic nu este intamplator si ca totul are o insemnatate insa nu totul e semnificativ.
• ca oamenii nu sunt rai prin natura lor insa uneori, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, din cauza faptului ca se pierd in lume, sunt condusi de demoni nu de ingeri.
• ca prezenta si momentul acum sunt cele mai bune instrumente de recentrat si recalibrat in relatia cu tine si cu lumea din care faci parte.
• ca singura experienta pe care trebuie sa o traim cu adevarat in viata asta e experienta vietii noastre si ca tot ce putem face pentru lume este sa fim lumina care suntem.
• ca e mai important sa fim trendy pentru ca suntem valorosi decat sa fim valorosi pentru ca suntem trendy.
• ca globalizarea moare. curand. foarte curand
• ca exista doar doua feluri de medicina: de preventie si ATI. Restul e industrie si deloc fair.
• ca incalzirea globala e o poveste care sustine naratiunea pozitivitatii globalizarii
• ca cresterea populatiei globului nu e deloc alarmanta daca chiar vrei sa intelegi cum am ajuns de la 2.4 mld la 7.8 mld in 70 de ani, poti sa mergi pe ceva site cu date oficiale si sa compari niste cifre /continente/tari/PIB-uri/nivel de educatie
• ca nimic nu e intamplator
• ca dupa 5000$ pe cap de locuitor venit lunar nu mai ai ce sa-ti doresti altceva decat putere. multa putere.
• ca nimic nu e intamplator. ma repet?
• ca nu exista nici macar o corporatie care sa vrea binele angajatilor si comunitatilor in care activeaza.
• ca educatia e una dintre chei insa zilele astea e in craci
• ca familia este atat de prost inteleasa zilele astea incat e curios ca mai gasesti cuvantul asta in dictionare. In oricare dictionar…

pe maine..

Am avut un moment… din ala

Imagineaza-ti ca esti Dumnezeu
Doar o secunda
Si imagineaza-ti ca poti sa ai ce vrei. Tot ce vrei. In an instant
Imagineaza-ti apoi ca ai tot
Ce ti-ai mai dori?
Toata viata asta e un proces
Si e un proces care ne aduce, cu fiecare zambet si lacrima mai aproape de momentul ala cand o sa redevenim Dumnezo
Insa pentru asta avem nevoie multa de toata experienta
Lucrurile asa functioneaza
Esti minunata, si esti minunata nu pentru lucruile pe care le stii sau pentru lucrurile pe care le poti genera ci pur si simplu pentru ca esti
Iti promit ca te-ai plictisi ingrozior daca lucrurile ar sta fundamental diferit fata de cum sunt azi
Am ales sa venim aici in contextele in care am venit fix pentru exeperientele astea, fix ca sa le putem integra si fix ca sa le punem in noi la un alt nivel
Si cu asta in gand si-n suflet, clar nu am sa ma dau batut. Oricat de greu si spurcat e uneori
Am bafta sa fi invatzat cum e cu iadul si cu faptul ca inclusiv el e finit si e continut de ceva mai presus de el
Si ca, indiferent cata umbra si intuneric e in anumite momente, umbra si intunericul nu pot exista in lipsa luminii
Si asta ma face sa fiu recunoscator ca mai am o zi de cautare
Si asta ma face sa cred ca experienta asta, toata, este despre credinta si smerenie
Credinta ca exista ceva mai presus de minte si corp si smerenia ca daca nu le pot cuprinde inca in experienta asta, acel ceva mai presus de minte si de corp o sa ma ghideze incet acasa…
Esti minunata, asa cum esti
Si-ti multumesc ca existi in povestea vietii mele

Multumesc, Ancutza, inca o data…

Love,

Andu

The Power of a Habit

It takes 21 days to develop a new habit. And it takes 4 cycles of 21 days to hardwire it. Basically any new way of dealing with certain parts of your life would be hardwired in 4 consecutive of these 21 days cycles, as if they are there since the first time we’ve developed it.

In the context of this lock-down, I know that we have at least the opportunity to develop a new habit.

Now, I am sure that loads of you in there (“out there” is no longer the case, for now :P) will hate me for the next wish, but I feel that I need to state it:

I wish we’d remain locked down for at least 3 months. 

Why? Because I hope that this way we’ll hardwire the opposite of at least one habit: the habit of buying (out of compulsion) loads of shit that we never ever really wanted or needed. That habit that made us buy cheap t-shirts and other clothes just to bypass a stressful moment that we’ve had in the office. Ideally we’d hardwire the habit of talking to our loved ones about the stressful situation we’ve been through, not searching for a therapist like advice, but for a pair of safe ears and soul, that would not judge us for what we feel or go through.

I might be rude, and some would hate me for this wish of mine, but I really feel that if this would be a part of the price that we, as humanity, need to pay and to go through, to stop this compulsiveness… I am all in and wish that this lock-down will continue a little more.

Love,

Andu

O lume noua?

De ce-ul

Zilele astea, mai mult ca oricand cred, simt nevoia de a da si celor sin jurul meu ceva-uri din calatoria mea. Iar asta in special pentru ca, cu toata nebunia din jurul nostru simt ca locul in care am ajuns pana acum va fi… Nu zic asta din vreun soi de aroganta ci doar pentru ca cred faorte tare ca lumea, asa cum o stiam pana acum se va schimba.  Nu cred ca va muri, ci doar ca isi va schimba traiectoria. 

Din ce in ce?

Din nebuna dupa material si dupa success in alta definire a importantelor. Daca pana acum stiam ca a-ti fi bine inseamna sa ai lucruri si sa poti sa-ti permiti o sa vezi locuri exotice din lumea asta, doar ca sa faci colectie de Like-uri generatoare de serotonina si dopamina, in perioada asta, cele mai satisfacatoare experiente umane vor fi imbratisarile executate fara firca de a fi infectat. Da… e atat de mare diferenta dintre ce a fost si ce va fi.

Ei bine, pana sa luam acest nou drum ireversibil dupa parerea mea, izolarea la care suntem obligati zilele astea, cel putin intr-o prima faza, o sa ne solicite mecanismele interioare in cel mai grav mod. Iar asta (frica) are din pacate pentru cei mai multi dintr noi, darul de a ne pune sistemul imunitar in pauza (dar si sistemul imunitar, cel digestiv si cel reproductiv care in mod evident, in momente de “actionezi sau mori” sunt inutile). Iar noi, cu sistemul imunitar blocat, devenim tinte usoare pentru orice bacterie sau virus. E demonstrat stiintific si nu are sens sa insist pe subiect, ca asta se intampla. Mai mult, cred ca e treaba de logica: in perioade de stress maxim partea automata a creierului, numita si amigdala sau creier reptilian care este responsabila de supravietuirea individului face in asa fel incat sa supravietuim (nu cred ca e necesar sa dau exemple ale studiilor legate de stress si efectele lui pentru ca sunt sigur ca stim toti despre ele. In caz ca nu totutsi, link aici catre unele dintre ele…) De ce? Pentru ca in acele momente, asta e singurul lucru care conteaza. Spaima, frica dezactiveaza partea constienta, rationala, echilibrata din noi care necesita timp si, in baza experientelor anterioare sau din ADN, ne pune in situatia de a ne salva pielea. Ingheata, lupta sau fugi zice ea. Doar atat stie. In jungla, in functie de adversar ai si optiunea de a lupta. La birou, cand un coleg iti ameninta integritatea, ai si optiunea de a lupta. Cu ceva invizibil insa le ai doar pe celelalte doua: ingheata sau fugi. In situatia actuala nu ai de ce sa fugi. Cine sau ce e cel de care fugi. Si unde esti in siguranta? Asa ca, in mod automat suntem, fie ca recunoastem in clar sau nu, in stare de inghet. Pe termen scurt e ok. Pe termen mai lung insa, povestea asta o sa ne consume atatea resurse ca o sa fim si mai vulnerabili la orice…

Ce e de facut?

Vad doua benzi ale acestei autostrazi spre lumea noua. Una dintre ele ocupa deja o buna parte din online cred ca e extrem de valoroasa, data fiind situatia. Cu toate astea insa, e doar o parte din ceea ce se poate face. Concret, ce fac multi azi, eroii de afara e asta: https://www.facebook.com/100000257310718/posts/3101279446557269/?sfnsn=mo (aici e o lista cu o parte din aceste initiative).

Fara indoiala ca din cauza timpului scurt pe care il avem la dispozitie sa franam povestea asta, toate aceste actiuni si toti acesti oameni fac minuni. 

Ce putem face noi restul (si eu dealtfel, pentru moment) e sa ne vedem de frica, pe de o parte, cu toate implicatiile ei si, cred eu, chiar mai mult de atat. Cei pe care ii urmaresc de ceva vreme sunt si mai mult calati acum pe reintoarcerea inspre interior cu meditatie si rugaciune ca forme de suport. Ii iubesc si cred ca ceea ce fac si ei este, cu atat mai mult in perioada asta, MI NU NAT. Ce lipseste insa, ce cred eu ca lipseste, sa nu e atat de vizibil este faptul ca puterea acestor instrumente, programe si moduri de a pune problema s-au indepartat deja, in majoritatea lor de noi, cei mai profani in zona asta. De noi, cei la inceput de drum. Drum de dezvoltare personala, spiritual sau interior. Si am cam ramas de caruta. Iar zilele astea, cu atat mia mult zilele astea am castigat timp enorm de prins caruta asta (timp pe care pana acum il foloseam sa ajunge la si de la munca, dus pruncii la gradi/scoala sau la si de la film/teatru/concert), si, odata ajunsi in coada caravanei, sa mergem la pas cu ei.

Ce-mi doresc cu povestea asta?

Imi doresc sa va aduc aproape bucati din calatoria mea, bucati care m-au ajutat sa vad caruta. Si-mi doresc ca, de indata ce vom potea vedea caruta, sa ne alaturam caravanei care, asa cum ziceam la inceput, va face lumea asta toata diferita fundamental, zic eu, de ceea ce o face sa se invarta azi.

Love,

Andu

Fara titlu

Brene Brown m-a insipirat sa scriu azi. Si Magda. Si multumesc 😉

Stii, sunt momente in care realizezi cat de misto esti nu doar pentru ca ai inteles ce ai de facut ci ca mai si faci ce ai de facut.

Din motive care-mi scapa de cand ma stiu constient am fost mega deschis. Si am stiut sa fiu empatic. Si am stiut sa incerc sa inteleg inainte sa trag concluzii. Am invatat in timp cat de mult nu e treaba mea in viata altora insa am invatat cat de misto e sa intelegi ca ceilalti sunt de cele mai multe ori oglinzi amplificatoare.

Cred ca de asta am inteles foarte bine ce traiesc femeile din viata mea. Ca am reusit cumva sa fiu trigger si oglinda pentru ele si inca unul/una safe. Si simtindu-ma safe s-au deschis. Si deschizandu-se mi-au dat insights despre ele. Si in felul asta am reusit sa inteleg. Cu toate astea insa nu am putut sa fac nimic mai mult. Rolul de vindecare nu e la mine. Nu pentru altii.

Suntem in vindecarile celorlalti doar trigger-e si suport. Cand am inteles asta si cand am si integrat aceasta poveste am stiut ca tot ce pot face e sa fiu cat mai autentic, deschis si vulnerabil. Pentru ca toate astea vin din iubire. Iubirea aia care poate schimba lumea oricui, cu intentie.

Stii, raman! Still all in

Love,

A

dor

Mi-e tare dor de tine si de fiecare data cand mai vine dorul asta peste mine imi vine sa plang. Zilele astea plang pentru ca imi doresc sa stiu ca esti bine si stiu ca ultima data cand ne-am tinut in brate nu erai…

Dar de obicei plang de fericire. De fericire ca am avut sansa sa te intalnesc, ca am sansa sa orbitez in jurul tau, ca am sansa sa-mi zici de nicaieri ca ma iubesti, ca indraznesc sa-ti zic ca te iubesc si stiu ca nu e in nici un fel altfel.

Si stiu ca stii, dar mai zic o data si azi… mi-e dor de fiecare data cand clipesc chiar si atunci cand sunt bot in bot cu tine. Iar toata iubirea asta care ma traieste… e aici cu mine pentru ca intr-o zi, cand erai mai constient ca mine, m-ai ales. Si-ti multumesc.

 

Gandul zilei

Cred ca pana nu iti detasezi viata de istoria vietii, in functie de starea pe care o ai in momentul prezent, vei gasi suficiente motive in „asa sunt eu” sa fii victima (trist, depresiv sau Dumnezo mai stie cum).

E la fel de valabil si pentru momentele in care esti pe un vibe inalt de fericire, diferenta fiind insa fundamental aceea ca cea din urma, autentica fiind, isi gaseste sprijin in povestea vietii tale.

Ca rezumat insa, pentru a evita alimentarea starilor proaste cu sentimente ale trecutului nu tocmai fericite, ajuta enorm sa-ti schimbi optica dinspre „viata mea” inspre „povestea vietii mele”.

Loads of love,

A

8 februarie 2013…

Cu siguranta ca randurile care urmeaza nu sunt altceva decat o suma de clisee. Dar, pentru ca mi-e pofta sa scriu, imi asum cliseul de a scrie clisee.

alegeri… cam asta e viata fiecaruia dintre noi. O suma de alegeri. Si de cele mai multe ori, alegerile astea sunt determinate de frica. De frici mai mari si de frici mai mici, dar in final tot de frica. Frica de a ramane fara un loc de munca, fara o casa, fara masina, fara un prieten sau pur si simplu singur. Si in virtutea acestor sume de frici, prestam diverse alegeri. Cred ca ne place cumva sa alegem tot timpul ca sa avem senzatia ca deciziile sunt la noi. Noi aia care gandim, noi aia care avem feeling-uri, noi aia care reprezentam ceva pt cei din jur. Cu toate astea insa, nu facem altceva decat sa alegem. Sa alegem orice e usor de suportat, usor de dus.

Alegem sa fim veseli sau tristi in functie de fricile care ne domina ziua. Alegem sa zambim sau sa ne incruntam in functie de ce asteptam de la cei care ne stau in fata. Alegem sa iubim. Chiar si alegerea asta e generata de frica… De frica de a nu fi altfel. De frica de nu fi judecati ca nu iubim si mai ales ca nu manifestam asta. Si de cele mai multe ori nu facem altceva decat sa ne agatam disperati de oameni, lucruri, animale pt a nu fi blamati ca nu iubim… Nu realizam insa cat de mult rau ne facem, cat de mult rau cream si cat de putin adevarati suntem. Insa continuam sa ne incapatanam sa rasfrangem iubire nascuta din frica pt ca asa e normal…

Toti facem asta si ni se pare normal. Avem senzatia ca asta e metoda prin care nu ne diferentiem de altii. De restul „normalilor”. But is wrong! Insistam insa. Pt ca undeva e normal asa ca, daca e sa iasa prost nu va indrazni nimeni sa ne blameze. Nu au cum! Toti facem la fel, doar ca cel care tocmai a ratat, a avut mai putin noroc.

In ideea asta ma gandeam acum ca prefer oamenii goi celor care deja sunt definiti de sentimente altele decat de iubire, acceptare, compasiune si altele asemenea. Ii prefer pe cei goi pt ca sunt convins ca ei nu au avut inca de gand sa aleaga. Iar pt ca inca nu au ales, pot avea ragazul sa aleaga. Si pot face asta intelept… Liber

2019 edit.

2013 a fost un an complicat, iar in particular acel februarie. Nu cred ca imi amintesc ce anume a generat randurile de mai sus insa stiu precis cum ma simteam. Sapam zielele astea intr-un hard, in multele foldere ingropate in tot felul de backup-uri si am dat de textul asta. Mi s-a parut incredibil cum, citindu-l, m-am transpus in acele zile. Atat ca feeling cat si ca text. Ca fel de a scrie. Expresii, cuvinte, virgule… stare.

Mi-e dor sa scriu, insa nu am mai gasit resursa in ultima vreme. Promit insa sa o fac din nou. intotodeauna mi-a facut bine scrisul. Chiar si in virtual.

Legat de tema pe care am abordat-o atunci, ceva din mine tinde sa mai fie de acord cu ce scriam insa de atunci, pentru ca am modificat multe dintre perceptiile mele legate de bine si rau, de iubire si compasiune sau de intelegere si acceptare, azi cred mai mult ca devenim ce suntem si facem alegerile pe care le facem bazandu-ne pe o doza mai mare de istorie personala a reusitelor decat pe altceva. Fricile sunt cu noi tot timpul insa asa cum zicea una dintre terapeutele mele: „Curajul nu exista in absenta fricii. Curajul inseamna sa faci ce ai de facut cu frica alaturi!”. Intelept. Ce ne diferentiaza alegerile e istoria reusitelor sau infrangerilor personale. Iar asta daca e sa ma gandesc DOAR la existenta prezenta si presupun ca nimic din cei dinaintea mea nu contribuie la istoria asta. Iar pentru ca azi stiu ca istoria noastra personala are cel putin o componenta (are mai multe cu siguranta insa vreau sa ma refer doar la una dintre ele) de istorie transgenerationala, cred cu destul de multa incredere ca alegerile pe care le facem sunt cel putin influentate si de acele „fantome” din trecutul celor pe care ii mostenim.

Ma bucur uneori recitind ganduri „asternute” in trecut.

Love,

Andu

Stii ce e nedrept?

…m-a intrebat printre lacrimi…

e nedrept ca ai plecat cand eram prea mic ca sa-ti pot spune sa ramai… mi-a raspuns, in timp ca il stangeam in brate spunadu-i cat de mult il iubesc…

e o fraza care-mi revine in minte on and on and on… si cu care nu pot inca sa fac liniste.

sunt convins insa ca va veni o zi cand si asta va face la fel de mult sens ca altele.

pana atunci insa, ramane nedreptul de referenita.

Love,

A